Programul Oficial de Internship al Guvernului României va continua și în acest an, 150 de stagiari având șansa de a activa în instituțiile administrației publice centrale, în perioada 3 iulie – 31 august 2023.
Tinerii interesați de această oportunitate se vor putea înscrie pe platforma www.internship.gov.ro, în perioada 13 aprilie - 5 mai 2023. Fiecare aplicant va trebui să își creeze un profil de candidat, iar o comisie va analiza dosarele și va organiza interviuri în baza cărora se va face selecția viitorilor interni.
Candidaturile depuse vor fi evaluate în perioada 8 mai – 23 iunie, rezultatele finale urmând a fi publicate pe 26 iunie 2023.
Sunt eligibile pentru a participa la Program persoanele care:
· au împlinit vârsta de 16 ani, dar nu mai mult de 27 ani;
· au cetățenia română;
· cunosc limba română, scris și vorbit;
· au capacitate deplină de exercițiu;
· cunosc cel puțin o limbă străină de circulație internațională;
· au cunoștințe în domeniul IT;
· nu sunt active pe piața muncii;
· nu au absolvit Programul Oficial de Internship al Guvernului României;
· îndeplinesc condițiile specifice prevăzute în fișa de internship a postului pentru care aplică;
· îndeplinesc condițiile generale prevăzute de Legea nr. 176/2018 privind internshipul, cu modificările și completările ulterioare.
Programul Oficial de Internship facilitează cunoașterea de către stagiari a specificului activității Guvernului României, prin intermediul unor experiențe de lucru în cadrul ministerelor și instituțiilor publice ale administrației publice centrale participante, cu scopul de a le dezvolta abilitățile practice și competențele profesionale.
Toate datele referitoare la procesul de înscriere și admitere se vor regăsi pe platforma www.internship.gov.ro, începând cu data de 13 aprilie 2023.
Mai multe informații în comunicatul de presă al Guvernului României, aici.